luni, 23 ianuarie 2012

Povestea unei fotografii - "Călatorie"

Ai ajuns aici după atâta drum.
Meriți o clipă de răgaz. Pe acel ponton, privești cu ochii minții un copil care aleargă.
Prudent, înainte de a sări, el are o mica ezitare.
Ești tu, sau poate altcineva, nu are importantă.

Imaginează-ți acest lac înainte de prima rază de soare.
Este întuneric și nu se aude decât zgomotul ușor al apei care se lovește de ponton.
Pădurea din spate este doar o prezență masivă care vibrează neauzit.

Acum, coloana sonoră fiind imprimată, deschide ochii.

Acea barcă te așteaptă sa te urci. După ce faci primul pas și-l așezi ferm pe fundul bărcii, știi ca nu ai cum sa te mai întorci. Va urma și al doilea pas, mai puțin ferm decât primul, pentru a asigura stabilitate.
Pe fundul bărcii sunt doua vâsle pe care le potrivești în locașuri.
Cufunzi una dintre ele în apa și culoarea albastra a acesteia urca ușor spre tine. Urmează o a doua bătaie, care imprima direcție.
Inspiri adânc știind ca nu mai este cale de întoarcere.
Lumina prânzului deja te copleșește, puternică, orbitoare. Malul se depărtează încet, încet. La un moment dat îți dai seama ca nici nu mai ai nevoie sa vâslești. În jurul tău nu sunt decât cele doua maluri depărtate, pe care nu zărești decât copaci. Curentul te poartă singur.

Stii ca soarele se va apleca din ce în ce mai tare, iar o data ce va depăși linia orizontului, barca ta se va răsturna pentru a privi răsăritul de soare. Atunci ochiul ar fi închis de tot, complet, terminând un ciclu.

Pana atunci însa mai este timp. Pleoapa ta este abia la jumătatea distantei ce reprezinta o clipire.

În jurul tău au rămas doar malurile care se depărtează din ce în ce mai tare.


Cumpana, Vidraru